Pentru dive.

Cele mai noi tendinţe în materie de stil, nu cumva să le rataţi.

Este obligatoriu ca o domnişoară care se consideră divă/fiţă sau ce vrea ea să: –  citească o revistă periodic(gen Bolero, Cosmopolitan, Ele, The One, lista continuă)

-  mănânce “sănătos”(dacă până în prezent n-a mâncat pomelo şi alte chestii exotice nu mai e cool) şi cât mai puţin, arătând cât ţine la aspectul fizic

- să folosească multe măşti faciale şi creme de îngrijire, pentru ca trebuie să arate tot timpul impecabil

- să meargă doar în cafenele/cluburi/localuri arhicunoscute

- să-şi închidă contul de pe hi5 şi să aibă  pe facebook/twitter şi să accepte cererile de prietenie după mult timp că doar ea e extrem de ocupată

- să-şi schimbe idul des că “i-l sparg mereu proştii”(vrăjeală)

- nu vine cu aceeşi bluză la mai puţin de 2-3 saptămâni, chiar o lună

- stratul de fond de ten de 2 cm să nu lipsească, dar cu toate astea să arate natural

- îşi îndreaptă/ondulează părul aproape zilnic, dar nu renunţă la păr lung, chiar dacă e ars la vărfuri

- dacă nu e fu¤¤tă pân la 17 ani ar putea să renunţe la ideea de divă sau să facă cautări disperate

- să intre cât mai rar pe mess şi când intră lumea să fie în extaz

- să aibă nşpe mii de prieteni, încât pe holul liceului/universităţii să fie salutată şi băgată în seama non-stop.

Cam atât că m-am plictisit, dar lista continuă. )

Cod portocaliu.

Personal, îmi place zăpada, dar aş prefera să nu fie viscolită şi să nu fie prea frig. Totuşi, n-am putut să nu mă bucur când am văzut la Tv că şcolile ar putea fi închise mâine datorită codului portocaliu. Însă, am privit cu mai multă atenţie şi mare mi-a fost mirarea când am văzut că măsura ar putea fi luată în special în Bucureşti, pentru clasele I-VIII.
“Măsuri drastice din cauza ninsorilor abundente. Primarul general Sorin Oprescu cere ministrului Educaţiei să închisă şcolile pentru o perioadă de două – trei zile dacă va ninge în continuare la fel de puternic. Mii de elevi ar trebui să se întoarcă din vacanţă şi să înceapă semestrul doi. Sorin Oprescu crede că pentru Bucureşti, acest lucru ar duce la blocaje, ceea ce va face şi mai dificilă intervenţia maşinilor de deszăpezire.Deocamdată, reprezentanţii ministerului Educaţiei nu au dat un răspuns în acest sens, însă inspectorii şcolari cred că ar putea fi o idee bună.”- preluat de pe site-ul Antenei 3.

Idioţilor cu I mare, oare unui elev de liceu nu îi este la fel de greu să ajungă la şcoală? Mai ales în condiţiile în care în Romania şcoli generale există în fiecare cartier, dar liceele sunt mai puţine şi cei mai mai mulţi elevi sunt nevoiţi să traverseze tot oraşul ca să ajungă la liceu. A se aminti că sunt licee cu program dupa-amiază. Întrebarea care nu-mi dă pace e următoarea: Oare unui copil de 10 ani care merge 3 minute până la şcoală îi este mai greu decât unuia de 16-17 care trebuie să meargă zeci de minute şi să se întoarca seara la 8 jumăte acasă?

Dacă s-ar lua masura să se închida şcolile mi s-ar părea nedrept ca liceele să facă excepţie. Dar ce să ceri în România?

DISpari!

În zile ca asta, am o stare de repulsie totală faţă de tine. Nu ştiu dacă tu ai impresia că depind în vreun fel de tine, că îmi eşti de folos, că îmi înfrumuseţezi viaţa şi că poţi să mă faci în aşa fel încât să-ţi cad în genunchi, dar dacă o ai, atunci e extrem de greşit.

N-am nevoie nici să mă suni, nici să-mi trimiţi mesaje, şi în niciun caz nu intru pe messenger pentru tine(aşa că nu te simţi obligat, de fiecare dată când eşti online, să intri în vorbă cu mine). Dintotdeauna avem vieţi separate, chiar paralele, şi niciodată drumurile noastre nu se vor intersecta. Oamenii greşesc, da, oamenii greşesc mult. Dar după ce greşesti nu te aştepta să alerg spre tine şi să-ţi sar în braţe. Nu ştiu cum îti poţi imagina că mă ai, când tot ceea ce-am facut eu a fost să fiu politicoasă şi să încerc să  nu distrug relaţia drăguţă de amiciţie cu care am început.

Desigur că nu contează ce scriu pe blog, nici nu mă aştept să citească cineva, nici chiar tu, dar nu vreau să-mi reproşezi că ţi-am ascuns cum stau lucrurile.

Postul ăsta e dovada de care aveai nevoie ca să distrugem compromisul pe care tu crezi că l-am făcut  acum ceva timp.

Vacanţă, dar nu chiar vacanţă.

În mod normal, toţi elevii sunt în vacanţă, încercând să se destindă deoarece este vorba doar de o săptămână liberă.

Îmi planuisem să fie o vacanţă relaxantă, cu mult citit, ciocolată caldă şi filme. Dar cum “socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, de fapt nu reuşesc să fac  ce mi-am propus. Din astea 5 zile de vacanţă, 4 din ele sunt nevoită să merg la şcoală pentru pregatire suplimentară că doar sunt olimpiade şi chestii. După un roman  am renunţat la citit, iar de văzut filme nu mai vorbim. Nu fac decât să mă scol  la 8 dimineaţa(foarte devreme ţinând cont că e vacanţă), să mă grăbesc să ajung la liceu, dar cu grijă să nu cad pe ce troiene şi gheaţă sunt la noi, să fiu cât mai activă în faţa scumpei mele profesoare pentru că altfel se supără, mă  întorc acasă, mănânc, dorm, mă trezesc, mănânc iar, stau un pic la calculator şi-mi rezolv temele pentru a doua zi şi apoi iarăşi dorm.

Recunosc, că de ieşit în oraş  ies de fiecare dată când am ocazia, nu-mi neglijez prietenii pentru învăţat. Sper doar să iasă ceva după ore de muncă suplimentară care se acumulează în timp.

Şi mai sper că voi vă bucuraţi mai mult de vacanţa asta ca mine şi nu vă bateţi capul cu învăţatul.

Family stuff.

Înţeleg când cuplurile se ceartă, pentru că pot apărea diverse probleme, dar sunt convinsă că atunci când există copii ei ar trebui feriţi pe cât de mult posibil de aceste divergenţe.

Astăzi, după-amiază, trebuia să mă întâlnesc cu prietenele I. si O. şi eram deja în întârziere. Pe stradă într-o parcare am văzut doi parteneri de cuplu îmbrâncindu-se spre uşa din spate a unei maşini(probabil a lor), şi repezindu-se care să deschidă uşa. Cu mai multă putere şi probabil perspicacitate, femeia reuşeşte să-şi lase soţul la spatele ei, deschisese deja uşa, şi se uită spre el. Am putut observa cu câta ură s-au privit, iar apoi am putut-o auzi pe femeie zicând spre maşină ” Hai la mama…” şi ridică în braţe un copil de cca 3 ani.

Din câte mi-am dat seama, cei doi, probabil soţ şi soţie se certaseră din cauza cine ştie cărui motiv, iar acum se certau pe copil.  Cu siguranţă amândoi greşeau, fiind extrem de egoişti: fiecare dorea copilul pentru el, de fapt nici nu se gândeau la binele copilului. Nu şi-au dat seama, dar un copil între 2 şi 3 ani deja înţelege cam toate chestiile, şi cu siguraţă şi-a dat seama că ceva e în neregulă cu părinţii lui.

Am continuat să merg, şi să-i aud aruncându-şi unul altuia vorbe acide, deşi aş fi preferat să rămân în loc şi să-i lămuresc cât greşeau. Sunt sigură că aş fi reuşit să scot problema la capăt, explicându-le cât dăunau propriului lor copil, putând chiar să-i creeze traume.

Dar a trebuit să merg mai departe, deşi pentru prima oară în ultima vreme am înteles ce vreau cu adevărat să fac în viaţă şi ce vreau să am.

Peinlich ist wenn…

Nu ştiu cum reuşesc, dar sfârşesc prin a face lucruri penibile aproape zilnic. Cu siguranţa, Chilia şi Hormon îşi amintesc când m-am oprit în mijlocul holului din liceu, spunând disperată că mi-am scăpat tamponul pe care-l aveam sub bluză. Şi în spatele nostru la câţiva metri se vedea o pată portocalie care nu avea să fie decât obiectul cu pricina, de care toată lumea se împiedica.

De cele mai multe ori mă împiedic, mai ales acum că e zăpadă, dar în dimineaţa asta am atins apogeul. Cum o parte din casa mea e în construcţii(pe langă birou sunt mormane de cărţi, hainele din tot dulapul meu, 2 televizoare în loc de unul, iar rama de la patul din dormitor împrejmuieşte scaunul cu rotile, fiind un fel de capcană de care aş putea să mă împiedic dacă mă ridic de la calculator),  se tot învârt trei muncitori pe-aici. Din întâmplare, unul fără să-şi dea seama că baia e ocupată, a intrat peste mine în baie, pentru că eu nu-s obişnuită să folosesc încuietoarea. Îmi venea să intru în pământ şi cred că şi lui la fel, neştiind cum să iasă fără să vadă nimic(nu vă închipuiţi că eram într-o ipostază extrem de jenantă, nu se vedea mai nimic) şi apoi cum să-şi ceară scuze.  Până la urmă am izbucnit în râs, pentru că momentele penibile trebuie savurate.

“Scote-ţi-mă de aici!”

Miles away.

Dacă mi-aţi mai citit blogul aţi şti că de fapt eu nu încerc aici să-mi etalez talentele, ci doar îmi descarc nevii şi-mi exprim supărările.

Acum sunt extrem de nervoasă şi, deci îmi folosesc blogul.

Cum naibii se face că în lumea asta dai numai peste oameni proşti, infecţi cum îmi place mie să le spun, care nu merită nimic, dar te fac să-ţi omori neuroni?
Aşa am eu profesori care nu ştiu ce caută la catedră mai ales într-un liceu de renume. Nu ştiu nici ei pe ce pun note, fiindcă după ani întregi nu ştiu nici acum numele elevilor. Astfel de profesori şi-au ratat viaţa, ştiu şi ei asta, vin în clasă şi le tremură mâinile pentru că nu şi-au luat jocul de dimineaţă sau povestesc bălării la oră. Tot ei, profesori “veritabili” pun unui elev care n-a ieşit în ultimii 2 ani nici măcar o dată la tablă, o notă mai mare decât unuia care iese regulat(Nota  nu e nici în test, nici la ascultare, e aşa de încheiere de medie).

Mai există nişte tipuri de oameni care sunt angajaţi pe ochi frumoşi. De fapt, nu pe ochi, ci prin faptul că sunt ruda nu ştiu cui şi dau nu ştiu ce. Aşa se face că din trei jurişti dintr-un birou, unul e nevoit să stea după program să facă şi hârtiile celor doi pentru că ei n-au fost angajaţi acolo pe cunoştinţele lor. Şi, ca doi angajaţi conştiincioşi, ei îşi petrec şi programul pe hol, cu ţigarea şi cafeaua în mână decât să pună mâna la lucru, pentru că tot şeful lor ar fi tras la răspundere dacă s-au depune nişte hârtii proaste. Oamenii ăştia iau aproximativ aceiaşi bani cu omul care este şeful de birou şi e nevoit să stea zilnic peste program pentru că altfel firma ar pierde toate procesele.

Aşa stă treaba în România, eu m-am săturat până peste cap  de tot, aş pleca în orice moment, dar sigur am să fiu dezamăgită şi în altă parte. Pană o să se schimbe ceva, umila mea viaţă o să fie deja sfârşită.

Terrible frost.

Azi am aflat cum e să dai nas în nas cu gerul la ora 7 şi jumătate dimineaţa pe mai bine de -20 grade. Situaţia se explică prin faptul, că eu, acum o săptămână câd mi-am făcut programare la stomatolog nu ştiam că o sa fie cod galben de ger şi mi-am imaginat că o să vreau să termin cât mai devreme ca să-mi învâţ pentru materia mea “preferată”, istoria. Noroc cu tata care a binevoit să mă ducă cu maşina, dar şi aşa am ajuns la cabinet mai mult îngheţată. Când m-am întors, a trebuit să merg pe jos şi apoi să iau maxi-taxiul. Pur şi simplu simţeam că mi-a îngheţat părul din nas, lucru care nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Apoi când a trebuit să-i răspund la mesaje minunatului meu văr care se plictiseşte la şcoală, mi-am dat seama că am degetele îngheţate cu tot cu mănuşi, fiindcă nu mai puteam să-mi coordonez bine mişcările încât să scriu repede şi corect. După lupte seculare, reuşisem. Apoi am văzut pe stradă o femeie pe la vreo 40 de ani despre care şi acum cred că era nebuna: pe gerul ăla, femeia nu numai că n-avea nimic pe cap, dar era îmbrăcată cu o fustă scurtă, dresuri de 20 DEN, şi ghetuţe până la gleznă. Eu eram foarte bine îmbrăcată şi tot tremuram, încât atunci când am ajuns în căsuţa mea scumpă şi dragă m-am simţit binecuvântată.
Îmbrăcaţi-vă bine şi renunţaţi zilele astea la uniformă că o să îngheţăm dacă venim în fustă.

Şasă.

Gumele de mestecat lipite de maţele mele formează un mare 6. Au început de la 1,2,3, iar cu cât înghit mai multe, gumele se reaşează în fiecare lună arătând cifra următoare.
Şi gumele de mestecat erau ba cu arome de mentă sau banane, ba mango sau pepene, cu căpşuni, cu coacăze, chiar şi simple. Iar gumele toate le-am înghiţit din vina ta, de furie şi certându-mă apoi că nu mă pot educa să mă controlez.
Şi toate gumele mele dau o aromă extrem de plăcută, care se asortează cu unghiile mele albastre sau cu păru-mi ondulat. Şi aceleaşi mâini cu unghiile albastre tremurau la atingerea ta înăinte să existe gume în mine.
Albastrul înseamnă destule: cerul primăverii prin care trec raze de soare, fiarele mele din gură, ceasul care mi s-a rupt şi care-mi plăcea la nebunie, bluza care-ţi purta parfumul, iar eu am continuat să simt în aer acelaşi parfum săptămâni la rând, poza care poartă cele mai multe amintiri, curcubeul fericirii alcatuit numai din nuanţe de albastru.
Fericirea asta plină de albastru mă loveşte subit şi mă umple de vrie. Fericirea asta e necondiţionată şi nu dispare decât când adorm. Somnul mi-o fură, dar unele vise sau soarele dimineţii trecând prin draperii mi-o redau.
Fericirea încă poartă gust de tine, chiar dacă trec ani. Iar anii sunt încercuiţi de râsete isterice de copii care devin adulţi. Copiii iubesc albastrul nostru, deşi copiii suntem chiar noi.

The last one.

Ăsta e ultimul post despre dnul Z. pentru că am văzut cu toţii că nu se mai merită. Anul trecut, când eram mai copii, dnul Z. ni se părea un om tare plăcut fiindcă făcea glume bune. Anul ăsta ne-am dat cu toţii seama că e un om cu o gândire limitată, care nu vede mai departe de pătrăţica lui: dacă i s-a spus că Obama a făcut acelaşi vaccin cu el, e convins deja de acest lucru şi nicidecum nu-l pune la îndoială. Azi dnul Z. a scos un sunet animalic, un fel de tuse, iar când un coleg a încercat să facă la fel, imitându-l, a început să se ia de el, fără să-şi dea seama că respectivul coleg îl imită.

Pentru că am spus deja că e ultimul post, vă dau ultimele perle, toate de semestrul acesta.

*Băi, ce dracu? Zici că ai capul pătrat!*

*Eh, e casa ta… E casa LU TACTU!*

*Ce SENSIBILOŞI sunteţi voi*

*Tu de ce LATRI aiurea?*

*Mă întrebai ce atomsfera e în clasă:uite ce atmosferă e în clasă. Colegul A: dar n-am întrebat ce atmosferă e în clasă*

*Care-i nesimţita care a strigat în halul ăla?*

*Cum ce faci? Pai tu nu eşti conştient ce faci? Colegul A: Nu!…*

*Sculpturile coloanelor are ceva din arhitectura renaşterii italiene*

*Ce-ai mă? Iar te-au năpădit gărgăunii?*

Poate că nu-s la fel de bune ca cele din postul trecut

http://dayinspring.wordpress.com/2009/09/16/we-miss-mr-z/ , dar sunt ultimele.